luni, 14 ianuarie 2013

Covrigul, pansamentul stomacului!



„…ăsta-i covrigul care e … pansamentul stomacului.”

Într-o zi din cele în care nu apuci să mănânci la timp şi dai iama în covrigi mă opresc la prima covrigărie din cale şi, în timp ce plătesc, domniţa din covrigărie îmi spune abrupt ca vor dărâma cuptorul. Iniţial am privit cu puţină îngrijorare soarta cuptorului şi am întrebat dacă pot să văd cuptorul cu un destin aşa trist. Domniţa împreună cu fiul ei m-au poftit înăuntru şi aşa am aflat câte ceva din secretele covrigului pe care urma să îl înfulec. 

În rândurile de mai jos este conversaţia pe care am avut-o cu domniţa covrigăreasă în care se regăsesc, într-un limbaj uşor colorat, sfaturi de nutriţie şi sănătate, distincţii despre covrig şi cuptoare pentru covrigi, printre care se întrezăresc speranţele şi efortul unor oameni care se străduie, cu mica lor afacere, să aibă o sursă de trai decentă într-o Românie în care pare că e dificil de făcut treaba asta, cel puţin pentru unii, pentru unii mai mulţi.


Care e secretul covigului?
Covrigii noştrii sunt naturali, nu au e-uri, nu au ameliatori, nu au nimic ca să îi umfle cu pompa, cum sunt ceilalti că aşa o sa ii umflăm pe ceilalti. Dar ăştia sunt naturali, asta vă pot spune ăsta e secretu’ natural. Ce au mâncat parinţii noştrii din timp de n-au avut nici un fel de nimic, suspiciuni şi toate astea…ăsta-i covrigul care e … pansamentul stomacului. Deci ăştia sunt…îi vedeţi că sunt un pic uscaţi aşa, ei sunt moi dar au … de a absoarbe sucul gastric de nu se poate, sunt cei mai buni cei mai sănătoşi.

De cat timp faceti meseria asta?
Deci de 38 de ani lucrez, de la 18 ani am carte de muncă numai în domeniul ăsta. Vă daţi seama de cât timp lucrez? Şi d’asta ziceam să deschid…da’ mai mult pentru el, nu pentru mine. Şi-a terminat şomajul, a lucrat 20 de ani în jandarmerie şi l-a dat afară. Şi e foarte trist pentru o mama ca să îl vadă fără servici, e foarte greu. Foarte greu! Am zis aşa: tot ce am mai agonisit să mă duc să îmi cumpăr cuptor electric.

Cam cat costa un cuptor din’ăla?
Cam 2500 de euro. Am aurul, tot care …aşa… mă duc îl vând şi să cumpăr cuptorul altfel n-am cum să fac. N-am eu nimic. Şi m-am înţeles cu proprietarul o lună de zile să nu îmi mai ia iar chirie că dacă io stau aici de 14 ani cu chirie am zis… mă lasă o lună de zile. A zis "mă anunţaţi când vă apucaţi de demolat" şi asta este. N-am ce să fac.
Deci mă doare la suflet când îmi văd covrigul pe jos că nu îl termină tot şi e aşa de gustos! Da’ asta e, ce să fac?! Mă obişnuiesc.

Cam cat aluat de covrigi, câţi covrigi faceţi pe zi?
Aici, acum la ăştia? Foarte puţini! Nici nu vreau să vă spun secretul. Că mă fac de râs dacă spun la cineva ca fac ...de covrigi pe zi şi ceilalţi pe electric au început să facă două, trei sute. Deci e ceva dureros. Deci nu te doare?

Cum de v-aţi apucat de domeniul ăsta?
M-am apucat că mi-a plăcut. Deci am venit de la ţara, io zic de la ţară ... io sunt născută în Borcea, ialomiţeancă.  M-am căsătorit pe urmă în Bucureşti şi n-aveam servici şi m-am angajat la o fabrică de pâine şi acolo am învăţat toată meseria patiserie, covrigărie, pâine, specialităţi. Toate mi-au plăcut. Mi-a plăcut.

Şi faceţi şi acasă o pâine de casă, ceva?
Şi cozonac fac, şi de toate fac (râde)...dar nu mai am timp, să mai stau să fac acasă acum. Aici stau şi fac de toate, ce am nevoie...

Va doresc succes!
Şi noi vă aşteptăm la covrigi. Noi vrem să facem ceva frumos, să vedem daca o fi să fie. Sperăm să fie şi cu vânzare mai mult. Că dacă n-o fi... Nu sunt bani să acoperi cheltuielile. Ca să mai mănânci şi tu ceva mai decent un pic... păi am trecut din nou ca pe vremea lui Ceauşescu tot cu fasole şi cartofi... io sunt operată de pancreas şi nu mai pot. Nu suport. Nu că nu-mi place, mie îmi place să mănânc şi fasole şi cartofi dar pancreasului nu poţi să îi dai aşa ceva. Pancreasului trebuie să îi dai ... ceva ... o fripturică fără grăsime, un iaurţel dar fără grăsime la fel degresat...

Dacă ar fi să daţi un sfat la oameni, când să mănânce covrig şi câţi?
Covrigi să mănânce dar să nu mănânce fierbinţi. Şi poate să mănânce câţi ... dacă se satură e suficient. Dar să nu fie fierbinţi. Oamenii în vârstă care vin şi îmi cer şi îmi spun: „Nu îi vreau calzi! Dacă aveţi mai rece să îmi daţi!”. Că mulţi mă întreabă:
  • Covrigul pârâie?
  • Da!
  • Aha, deci înseamnă că e proaspăt!
Aţi văzut ce ştie bătrânii? Deci a pârâit covrigul meu, deci ce a însemnat asta? Că e proaspăt.

La ce altceva să te uiţi la un covrig să ştii că e bun?
A pârâit? Deci asta înseamnă că e copt, deci nu face ghem la stomac. Deci o cocă crudă face rău unui stomăcel. Dar dacă îi dai ceva copt şi bun şi crocant e normal că stomacului îi place că absoarbe sucul gastric din noi care aţi văzut cum face fierea din noi şi-ţi dă pe gât toate cele nemirositoare şi nebune şi te arde pe gât? Deci ăsta absoarbe, asta e! Chiar dacă e la ... şi la cuptorul electric, nu contează. Dacă e un pic mai vechi ăla e mai bun. Cu cât e mai uscat, cu atât e mai bun! Pentru că asta e ...
Deci m-aţi înregistrat? (râde)

Da, v-am înregistrat!
Da, oricum, eu v-am spus tot adevărul. Nu v-am minţit nimic. Puteţi să îi mai intrebaţi şi pe cei mai în vârstă să vedeţi că tot la fel va spune ... care cunoaşte.

Cine cumpără mai mulţi covrigi?
Bătrânii. Pentru că ... este şi sănătos, este şi ieftini şi te şi satură şi nu mănânci nici mulţi. Sunteţi de acord cu mine? Pe câtă vreme ... nu ştiu ăilalţi, nu ştiu cum o fi. Dar oi mânca atunci. Dacă ne ajută Dumnezeu... noi spunem, suntem în perspectivă dar nu se ştie. Când ajung acasă nu ştiu ce o zice soţul că şi aşa mi-a făcut observaţie la telefon. Zice „te dă banii afară?!”, nu mă dă banii afară da’ ce să îi fac lu’ copilul ăsta? Să dărâmăm şi să facem spaţiu mai până aicea … vedeţi cât spaţiu ocupă ăsta. Ocupă spaţiu mare, pe câtă vreme ăla electric e atâtica.

Cuptorul ăsta cine l-a construit?
L-a construit cineva, l-am găsit aici, nu l-am construit noi. A fost meseriaş adevărat! Pe câtă vreme … io am mai lucrat în altă parte şi ne-am dus noaptea la servici şi când ne-am dus noaptea la servici nu am avut pe ce să lucrăm că căzuse toate bolta de la cuptor şi nu am avut pe ce să mai lucrăm! Şi ăsta … câte tramvaie trece, câte maşini, câte bumuri, dedesubt merge metroul … are 14 şi mă doare la suflet când l-oi dărâma. Ştiţi cum mă doare? Mă doare rău de tot!  … dar e adevărat la ăsta se şi munceşte mai mult. Uitaţi câta mai lopeţile am acolo!  … ne mai uşurează munca (cuptorul electric). Mie mi-a plăcut. Dacă nu se mai poate ce să facem … Vreau să vă spun că vine clienţii şi mă întreabă “de la mata o să iau merdenele, dar nu te superi covrigi o să iau de dincolo că d’ăia vrea şefa mea, d’ăia floşcăiţi, electrici. Aşa vrea şefa mea, d’ăştia moi. Nu mai vrea din’ăştia.” Păi până să vină ăştia nu cumpăraţi de la mine? E, acuma când o să vină o să vadă d’ăştia şi la mine trebuie să ia de la mine. Deci atunci îmi atrag clienţii înapoi spre casă. Asta e. Dar e greu. E muncă, e timp pierdut.

Dimineaţa la cât vă apucaţi să faceţi aluatul?
Vin de la cinci ... vedeţi că aici e condens şi dacă o să fie electricul ăla n-o să mai fie aşa. O să fie mai curat. Dar mie iarna nici doctorii nu îmi spune nimica că ştie cum vine vara şi cum găseşte de curăţenie aicea, lună! Dar acuma iarna nu am ce să îi fac. Pentru că dacă vin dimineaţa şi dau drumul la cazanul ăla care fierbe şi dacă vedeţi ce abur că mă îneacă şi nu pot să respir şi dau drumul la ăla... ei se opăresc să scoata amidonul din ei ... Sunt secrete şi la ăştia! Deci scoţi amidonul şi e foarte bun. Deci doctorii spun că la ăştia dacă scoţi amidonul din ei nu te îngraşi. Acuma sunt o grămadă de obiceiuri, eu mai ştiu ce mai zic... Cam atâta!

P.s. Discleimăr: pentru ca observ că vizitatorii ajung la povestea despre covrig căutând inclusiv leacuri bune pentru fiere, precizez că cele relatate mai sus sunt recomandările unei doamne covrigărese despre covrigii pe care îi produce și relatări din experiența dumneaiei. Pentru orice domeniu medical sau de nutriție, și pentru altele în general, e bine să verificăm cu specialiștii cum vine chestiunea în domeniul respectiv

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu