duminică, 24 februarie 2013

Galaţi interbelique



C. are acum 97 de ani şi zilele aceastea citeşte Troica amintirilor de Gh. Jurjea-Negrileşti. Când ai 97 de ani şi mai poţi să citeşti apar provocări la care noi, juniorii, nu ne-am fi gândit. În primul rând că C. nu poate să ţină cartea în mână prea mult timp căci e prea grea pentru ea aşa că improvizează un fel de plan înclinat din cartoane, tăvi sau ce are la îndemână ca să poate ţine cartea într-o poziţie comodă pentru a citi. Apoi, ochelarii nu sunt suficienţi pentru citit şi are şi o lupă care este rotundă şi mărişoară dar tot trebuie să o plimbe de-a şungul paginii să poată urmării rând cu rând ce citeşte...
Revenind, „la fiecare pagină îmi aduc aminte de ceva”, îmi spune, pentru că este născută în Galaţi şi primii douazeci şi un pic de ani, până s-a măritat, i-a petrecut acolo. Despre anii aceea ea are amintiri vii ca despre un paradis rătăcit pe undeva. Mai jos am grupat în câteva paragrafe lucrurile pe care mi l-a spus despre Galaţiul interbelic pe care ea la cunoscut, probabil puţin cam diferit de cum este Galaţiul azi.

Unele lucruri rămân neschimbate... strada Domnească
Frumos oraşul! Şi amintiri … Strada Domnească, strada principal care vine de la Dunăre şi merge până la capătul oraşului aproape de tunelul Barboş tot Domnească se numeşte şi acuma. Deci cât e de veche…lucruri care nu se schimbă, dragă, nu se schimbă!

Sursa foto: http://colorandasfalt.wordpress.com/tag/interbelic/

În Galaţi e liceul Vasile Alecsandri de băieţi care era pe vremea mea, când eram eu acolo. Eu nu am ştiut că liceul Vasile Alecsandri în timpul primului război mondial a fost spital pentru răniţi unde se mai ducea şi regina Maria a noastră în timpul războiului. Ea a fost soră de caritate. Şi e în acelaşi loc, şi acuma, după atâta timp, aceeaşi clădire.

 Sursa foto: http://www.bvau.ro/expozitie/galatiul_vechi/content/F_I_1609_large.html

Galaţi versus Braila
Până la Galaţi veneau vapoarele mari, mari, puteau să meargă, că Dunărea e lată la Galaţi. Începând spre Brăila se mai îngustează. Vapoarele străine, mari, alea de marfă nu puteau să vină toate până la Brăila şi asta îi incomoda pe Brăileni. Erau ciudoşi că vapoarele mari se opreau la Galaţi.

Plimbările de duminică – La Brăila, la Lacul Sărat
Plimbarea noastră să stii că … tatăl meu nu prea făcea vizite în altă parte, adică vreau să spun, viligiatură în oraşe, în altă parte. Nu avea nici timp să facă aşa ceva. Şi plimbarea noastră de duminică, vara, unde … mai aproape? La Brăla, la Lacul Sărat. Tu ai auzit că există la Brăila un lac care există de când era marea pe vremuri până a secat. Şi a rămas un lac foarte sărat. Era aşa de sărat lacul acela că rămânea sarea pe margine alba. Era plaja aia cum era alba … că noi am făcut acolo staţiune balneară şi eu cred că este şi acuma. Adică cu loc de tratament, cu băi, cu tot. Şi ăsta e Lacul Sărat e cam la un kilometru, doi de Brăila, cam aşa ceva. Că se ducea … de la Brăila la Lacul Sărat mergeai cu tramvaiul. Erau tramvaie de vară care erau foarte frumoase, erau fără geamuri. O plăcere!  Plimbarea noastră vara, când mama se ducea mai târziu cu unul din fraţii mei care a avut probleme cu piciorul şi a rămas şchiop. Şi mama se ducea cu el la mare să facă plaje, să facă băi de nămol la Techirghiol. Deci ei de nevoie se duceau la Techirghiol vara, altfel nu făceau voiajuri ei.
Dar plimbarea noastră era la Brăila. Luam vaporul de lângă noi de acolo, gara fluviala lângă noi acolo era. Gara fluvială era foarte frumoasă, impozantă, făcută de inginerul Saligni. La fel ca şi podul de peste Dunăre către Constanţa. 
Sursa foto: http://www.bvau.ro/expozitie/galatiul_vechi/content/F_II_180_large.html

Şi luam vaporul de acolo şi mergeam cu el pâna la Brăila. Ajungeam la Brăila, ne plimbam puţin prin grădina publică şi plecam să luăm tramvaiul şi plecam la Lacul Sărat. Stăteam acolo până seara, la restaurante, ne plimbam pe acolo, la lac. Plajă şi baie nu făceam niciodată dar vedeam pe alţii, plin acolo! Veneau alţii cu bilete la staţiune. Asta era înainte de a mă mărita. Asta era plimbarea noastră.
 
Plimbările de duminică – la Măcin după pastrama cea grozavă de la turci
Sau mai mergeam la Măcin, unde erau majoritatea turci acolo şi vizitam geamia, ce mai era pe acolo. Treceam Dunărea şi cu bacul şi cu barcagii particulari. Apropo, mi-a rămas o amintire de acolo, ne spusese cineva pe vapor că există pastramă bună la Măcin, la turcii ăia pe acolo. Am şi o fotografie cu tata şi cu fraţii mei la Măcin. Îmi şi aduc aminte cum eram îmbrăcată. Aveam o fustă neagră, o bluziţă roz şi pe cap aveam o bască de janil, era un fir franţuzesc flauşat şi mătăsos. Parcă era de mătase făcută mai groasă aşa.
Şi ne duceam noi la Măcin, hai să căutăm unde este cel cu pastrama grozavă. Am mâncat noi pe acolo prin cârciumi turceşti pe acolo. Şi l-am găsit şi pe acela, am întrebat unde este pastrama şi un turc ne-a îndreptat unde să mergem. Şi într-adevăr am găsit pastrama. Măi şi am venit cu ea acasă seara şi i-am spus mamei, că mama nu mergea cu mine că avea pe fratele meu acela mai mic bolnav cu piciorul şi mă duceam cu tata şi cu fraţii mei. Şi îi spun mamei că am auzit că e o pastramă ... şi în adevar, dragă, o pastramă! Aveau o specialitate a loc turcii ăştia de făceau pastrama asta. În primul rând că nu o făcea din oaie bătrână, o făcea din miel, pastramă de miel. Când a pus-o la grătar, un deliciu! Nici sărată, că pastrama de oaie e foarte sărată şi la grătar se mănâncă, numai la grătar. Asta era cât trebuie, era sărăţică dar nu aşa potol.
La Măcin erau turci cu bragă, asta aveau turcii. Faceau ei bragă într-un fel de butoiaşe de ale noastre, cofă. Bragă, dulciuri, sarailie, cataifuri, fel de fel. Ieşeau aşa cu taraba, cu o tavă legată de gât ... „Plăcinte! Plăcinte!”

În chioşcul din grădină cu patefonul
Mama când pleca mă lăsa pe mine cu băieţii. Trebuia să le fac să mănânce. Erau şi ei tineri 17 - 18 ani, ca băieţii, cu chitară, cu table. Şi la noi acasă era un chioşc acolo stăteam vara, noi nu şedeam în casă niciodată. Toată vara stăteam în chioşc acolo. Era un chioşc destul de mare, o masă mare, încăpeam toţi. Ziua mâncam, dupa amiaza jucam cărţi sau eu lucram ceva şi băieţii jucau cărţi sau şi eu cu ei, table ... Băteau zarurile alea... toată vara acolo. Şi puneam câteun patefon să cânte lângă noi. Aveam întotdeauna, tata săracu, dumnezeu să îl ierte, cum ieşea un cântec nou noi eram după el: „Tata, hai că a apărut cutare, un tango frumos”. Şi asta era distracţia noastră, patefonul era totul. Patefonul cânta, zarurile ţac, ţac, ţac, până ne culcam. Nu mai vorbesc de ţânţari, că ne înebuneau noaptea. Acolo lângă Dunăre sunt ţânţari mulţi. Şi aprindeam câteo cârpă o puneam acolo şi îi mai gonea dar veneau la lumina electrică. Câteodată băieţii mai plecau iar eu rămâneam cu mama sau cu tata sau singură.
Când era mama şi tata la mare iar băieţii plecau pe colo, pe colo, eu rămâneam singură în chioşcul acela. Şi stăteam acolo. Mai citeam ceva, mai lucram ceva, un croşet ceva, până veneau ei. Dacă îi vedeam că nu vin ... ei ştiau unde e cheia la poartă, mă închideam cu cheia în camera mea şi nici nu ştiam când vin. Le spuneam câteodată, veniţi şi voi mai devreme că mi-e urât singură aicea. Linişte era, auzeam câteun câine hămăind pe la vecini. Şi mai era ceva, înainte erau ăştia, noi le ziceam gardişti, păzitorii ăia care umblă noaptea şi păzesc. De fapt era, vardist, nu gardist. Ăia când era linişte mai auzeai un fluierat din ăla... Ei între ei se chemau şi trăgeau câteun fluier şi auzeai altul mai departe fluierând. În rest linişte. Câteodată veneau fraţii mei acolo cu alţi colegi şi jucau table acolo. Ziua puneam patefonul dar noaptea când eram singură nu puneam patefonul. Să aud ce se întâmplă, îmi era frică câteodată.

Câteva date despre Galaţi în perioada interbelică
Pe vremea acea, Galaţi era reşedinţa unui judeţ relative mic, Covurlui, parte a unei alte organizări administrative a României despre care am menţionat şi când am povestit câteceva despre Huşi.
Recensământul din 1930, înregistrase o populaţie de peste 200 de mii de locuitori în judeţul Covurlui si puţin peste 100 de mii de locuitori în oraşul Galaţi. Port şi centru comercial important, Galaţi era un oraş plin de viaţă.


Aici câteva colecţii de fotografii din Galaţiul acelor ani:
 

joi, 21 februarie 2013

Mi-a ieşit coşaru-n drum

"V-a ieşit coşaru-n drum,
Şi-o să aveţi noroc de-acum...
Şi vă doresc o ambianţă frumoasă
Şi mult noroc la toată familia.
Că de unde dați dumnezeu să vă dea
Şi dumnezeu să vă ajute
Şi dumnezeu să vă binecuvinteze
De la facerea lucrurilor 
Şi restul rămâne la dumneavoastră."

Care e treaba cu coşarul?

Care desfundă coşuri la case, aţi înţeles? Că la blocuri nu mai e acuma...că are gaze din astea speciale, calorifere d-astea... Numai la curţi acuma ... nu mai e case naţionalizate. Nu mai e cum era acum 30, 40, 50 de ani. Şi acum sunt blocuri, vile cu încălzire în centrală. Deci care mă cheamă acasă îi dau numărul de telefon şi mă duc acasă la dumnealor. Care mai sunt la curţi, înţelegeţi acuma? Şi acolo mă înţeleg cu dumnealor nu pot să le spun preţul din faţă... "domne' vă costă atâta"... mergem la faţa locului, vă fac lucrarea acolo şi ne înţelegem. Nu vreau marea cu sarea ... că am cinşpe copii...

Cinşpe aveti?!?!?!
Aveţi cuvântul meu de onoare. Şi sunt bolnav pe caz de boală ... am ieşit la pensie gradul II, că am ulcer varicos la piciorul stâng. 

Dar ce aţi muncit dumneavoastră?
La Intreprinderea Prestări Servicii, că aşa era înainte, la mutări mobiliare şi acolo era şi coşerie. La Sfanta Vinere, acolo aveam noi locala şi centrala era în Berzei 25. 

Şi unde v-aţi născut?
Dormitorul, sufrageria şi bucătăria coşarului Traian
În Bucureşti, în sectorul 5. Sunt născut, crescut în Bucureşti. Tăticul meu lucra înainte la Prestări Servicii, la I.P.S. şi de la el am învăţat meserie şi mutări şi coşerie... Era pe timpul lui Dej , pe timpul lui Ceauşescu, nu pe timpul lui Iliescu ... că a făcut lovitură de stat, el şi cu Petre Roman. De a ajuns ţara noastră de râs, de ne fură şi pâinea. Nu mai vorbim acuma că sunt mulţi miliardari şi nu dau un leu la un amărât să îşi ia şi el o pâine. Ia uite ce maşini au! Era pe timpul lui Ceauşescu aşa ceva? Era ilicit atunci. Dacă făceai un C.A.R. trebuia să ai aprobare dacă luai zece mii de lei, cum era banii atunci, nu ca acuma cu milioane.

Ce scoală aţi făcut?
Patru clase am făcut aici la 13 Septembrie, pe partea stângă unde e biserica, la Sebastian.

La câţi ani v-aţi căsătorit?
La 17 ani m-am însurat şi la 18 ani aveam primul copil. Nu mai sunt cu dumneaei...m-am despărţit. S-a căsătorit cu altul. Acuma sunt io şi cu mine şi cu copii ăştia cinci mai mici, pă colo, pă colo ... sunt vai de steaua mea!

Mai multe despre persoane fără adăpost în România în povestea lui Genovel
 

sâmbătă, 9 februarie 2013

Şcoala vieţii



În vremile noastre fotografii cu pisici, câini, cai, bebeluşi, vedetele timpului nostru cu trupurile expuse sugestiv, peisaje cu apusuri de soare, flori şi copaci, transmit mesaje foarte importante despre lucruri care contează cel mai mult în viaţă cum ar fi: prietenie, invidie, răzbunare, relaţii de cuplu,  sinceritate, minciună, trecerea timpului, ipocrizie … ma rog… despre viaţă în general, cum este şi cum ar trebui sa fie ea. Iata câteva exemple aici ca să fie foarte clar despre ce e vorba:



Cromatica care însoţeşte mesajul este fie un întreg curcubeu de culori pastelate, daca mesajul este de bine, fie de culori crude şi contraste puternice, de preferinţă roşu şi negru, dacă mesajul este puţin mai incisiv. Persistenţa si distribuţia extinsă a acestor mesaje arată că multă lume aderă la ele şi că ele transmit o viziune asupra vieţii care e îmbrăţişată de multă lume. Aceste mesaje circulă în emailuri trimise către sute de oameni sau exista pagini de Feisbuk dedicate exclusiv postării acestor mesaje la care lumea adera cu zeci de mii de laicuri.  Prin urmare voi începe aici un mic demers de analiză a conţinutului acestor mesaje şi a mecanismelor care fac ca ele să persiste şi să se propage.

Cum arată viaţa aşa cum o descriu aceste mesaje
Aceste mesaje vorbesc dureros despre viaţă, prietenie, invidie, trecerea timpului, sinceritate, răzbunare, minciună. Tema prieteniei înşelate, a falşilor prieteni, a duşmanilor ce pândesc din umbră crează un fir narativ foarte apropiat de povestea vieţii spusă în lumea manelelor (nu e manelist adevărat cel care nu are măcar o melodie despre prieteni şi duşmani, dar asta e altă explorare). 


Dintr-un fatalism profund, viaţa este foarte plină de furtuni, probleme, suferinţă şi luptă. Ceilalţi te vor critica orice a-I face iar opţiunile tale în faţa acestei nedreptăţi sunt fie de a sta resemnat până vine cineva care “te înţelege cu adevărat”, să fâlfâi agresiv –pasiv steagul “my way” în faţa interlocutorilor.
Viaţa e o experienţă solitară în care înveţi să faci totul singur şi să laşi lucrurile în urmă. În general, trecutul este o experienţă foarte nasoală pe care vrei să o laşi în urmă şi să o ascunzi de ceilalţi. Dacă în final se află ce ai făcut în trecutul tău, cei mai adevăraţi sunt ăia care mai rezistă cu tine după aceea, dar în general nu prea sunt, aşa că o iei de la capăt singur dacă vrei să reuşeşti ceva în viaţă.
Cei buni, în general, sunt ciuca bătăii, ei primesc lovituri, îi înşală lumea, plouă peste ei.

Expresia de sine
În general ceilalti nu vor înţelege cine eşti tu cu adevărat. Oricât te-ai strădui, o să te critice şi o să înţeleagă aiurea intenţiile tale bune. Aici mesajele ne dau două sfaturi contradictorii. Pe de o parte eşti îndemnat să disimulezi:
„Învaţă să trăieşti fără lacrimi, să admiri cu indiferenţă, să suferi râzând, doar atunci vei spune: ŞTIU SĂ TRĂIESC!”

Pentru a trăi viața plin de frustrare, reprimând toate emoțiile, fără șansa de a spune onest și cu responsabilitate ce crezi și ce simți, îndemnul din imaginea de mai sus e unul foarte bun.
Pe de altă parte avem personaje care spun direct ce au de spus anticipând că oricum o să supere pe cineva:
„Îmi place să spun ceea ce am de spus în faţă... Dacă cineva se supără nu mă interesează este problema lor!”



Răzbunarea
Şi la capitolul răzbunare lucrurile sunt puţin contradictorii, pe de o parte mesajele îndeamnă la răzbunare (şi e subînţeles că toată lumea are motive mereu să se răzbune):
·         “Nu mă răzbun niciodată, dar restitui favorurile pe care le primesc!”

Pe de altă parte e invocată un fel de justiţie inerentă a modului cum e rânduiala lucrurilor şi care face ca în final să fie dreptate şi este invocată nobleţea dar şi raritatea iertării:
·         “nu te răzbuna niciodată pe cine îţi face rău. O va face viaţa în sine… mai devreme sau mai târziu răul făcut se întoarce la expeditor”
·         “a ierta este o faptă mai nobilă şi mai rară decât aceea de a se răzbuna…”
Propagarea mesajelor
De multe ori aceste mesaje vin însoţite de blesteme, invocând superstiţiile despre ce răutăţi ţi se pot întâmpla dacă nu trimiţi mai departe mesajul sau anticipând că din toată lista de prieteni nimeni nu va da laic sau nu va şerui mesajul inimos, plin de emoţie pe care tu l-ai postat.

Probabil va urma...
Intre timp cine nu trimite link la postarea asta la măcar cinci prieteni o să facă pană de bicicletă. Nu contează dacă are sau nu...bicicletă