sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Cum sa nu fii o babă

Am aflat direct de la sursă reţeta pentru a nu deveni o deveni o babă. Elena împlineşte anul acesta 94 de ani dar ştie nişte mişcări care ar eclipsa o bună parte dintre contorsionişti. Pe la ea pe acasă se găseşte o colecţie impresionantă de articole decupate din Formula AS, săculeţi frumos ordonaţi cu plante medicinale uscate (culese de ea sau căpătate de la diverşi ţărani care o aprovizionează), undeva într-un borcan imens  fermentează ultima producţie de oţet de mere cu miere … Dincolo de recuzita aceasta de vraci se pare ca adevaratul secret al faptului că la nouăzeci plus Elena nu a devenit o babă este programul ei zilnic de gimnastică. Pare destul de simplu. În fiecare dimineaţă, timp de o oră, trebuie: să te agăţi de şifonier şi să numeri până la zece, să faci exerciţii cu nişte bile de fier montate pe o ţeavă, să faci aplecări lipind bine palmele de pământ, rotiri de trunchi care seamănă mult cu a face podul de sus, să îţi freci spatele, picioarele şi braţele de tocuri de uşă şi de scaune de lemn … şi alte câteva scheme, doar că trebuie să faci toate acestea timp de vreo 70 de ani. Mai jos sunt redate câteva detalii despre gimnastica Elenei, în cuvintele ei. Conversaţiile cu Elena nu pot fi liniare, nimic nu merge direct de la punctul A la punctul B. Amintirile se intersectează aşa că în conversaţia despre gimnastică apar şi detalii despre cum se făcea mobila, meşteri care i-au făcut mobilă, cum locuiau cu chirie oamenii în perioada interbelică şi după război ...


Mai spune-mi odată cum faci exerciţiul acela la şifonier !
 
… Cum mă atârn de şifonier... deschid şifonierul şi, fiindcă am un şifonier foarte solid şi bun, mă atârn de el, adică toată greutatea îmi este în mâini. E o gimnastică nemaipomenită pentru că dau putere mâinii. Îşi întăreşte muşchii. Vin aicea fiindcă am nişte scaune de 60 - 70 de ani, e tot aşa, nu s-au stricat, aşa ... ce se făcea înainte ... sunt lucruri nemaipomenite. Dacă şi ăstea [arată spre fotolii] tot de 60 – 70 de ani sunt. Şi ele n-a avut nevoie de reparaţii. Pentru că n-ai idee ce are pe dedesubt, e puse pe sârmă...  Şi ăstea tot pe sârmă. Sunt lucruri care nu se mai strică. Masa asta tot la fel, e de comandă  şi mi-a făcut-o nea Mitică zis Căciulă ... îi zicea aşa că el purta şi vara căciulă... [râde] Şi el mi-a sculptat masa ca să fie la fel cu sculptura de la picioarele scaunelor, că eu aceste scaune le-am cumpărat fără masă de la un colonel care era pe strada Duca, la gară. Colonelul a zis „noi vindem... Nu ne îndurăm de mobilă ... nu ne convine să o vindem dar suntem bătrâni şi scaunele ne îngreunează mişcarea” . Şi mie tot la fel ... acuma e foarte greu. E bine că ele poate să se mişte aşa [zice trăgând scaunul care alunecă pe covor] dar restul, să le iei, te dărâmă. Şi eu multumesc lui Dumnezeu că nu s-au stricat arcurile că altminteri îmi intrau în popou. Şi ce am vrut eu să îţi zic cu asta ...  că mă atârn de şifonier ...

Şi până la cât numărai?

Până la zece.

Şi de câte ori?

În fiecare dimineaţă.

Dar câte serii de zece faci într-o dimineaţă?

Odată. Mă scol şi îmi fac gimnastica asta aşa ... niciodată nu a fost ... de când aveam douzeci de ani sau douăzeci şi unu, la douzeci şi unu m-am căsătorit ... niciodată nu a fost o zi în care să nu fac această mişcare ...

De tânără faci chestia asta?

De tânără. Aveam o prietenă Zoica, soţia unui şef de miliţie. Şi era fata lu’ nea Georgescu, unde şedeam cu Aurel prima oară când m-am cunoscut cu Aurel. [...] Nea Georgescu aveam cum intrai în curte... în Dr. Felix cum era înainte, erau cladiri lungi şi şedea oameni cu chirie la fiecare cameră, aşa şedeam şi noi. Da’ a lui era prima şi avea ăsta de tocilărie, atelier de tocilărie, de ascuţit foarfeci, cuţite, mai ştiu eu ce se întâmpla pe acolo. Aşa ... avea o fată Zoica care era de-o seamă cu mine. [...]  Şi ne împrietenisem. Ea acuma se căsătorise, terminase liceul, facuse doi ani de zile de specializare şi era geotehnician, adică făcea nişte analize la pământ, aşa ceva. [...]  ... era ea prietenă bună cu Aurel pentru că era fata lu’ ne-a Georgescu unde avea Aurel  atelierul de rihtuit. Aşa ... şi ea fiind fata lu’ nea Georgescu ea era prietenă cu Aurel, cu toate că el era bărbat în toată firea. Ea nu trăia cu el, era numai aşa ... pentru că nea Georgescu era prieten cu Aurel. Şi ea pe urmă s-a căsătorit cu Ştefi şi şedea pe Dr. Felix.  Noi şedeam ... acuma eu mă căsătorisem cu Aurel şi şedeam pe Bd. Cuza. Aveam pe Viorica ...

Ştii la ce număr?

Nu-mi aduc aminte la ce număr dar era din Dr. Felix, intri pe Bd. Cuza, cam la o sută de metri pe stânga, cum intri pe stânga. La Truţă, era proprietarul meu Truţă şi număr nu îmi mai aduc aminte. Aşa şi ... ea şedea pe Dr. Felix într-un bloc mare pe colţ, o mai fi şi acuma că doar nu l-a dărâmat. [...] Şi zicea ea: 

-          Hai, că noi avem tendinţe să ne îngrăşăm! Ia să ne apucăm noi de gimnastică! 
-          Păi, cum adică să ne apucăm? 
-          Las’ că ai să vezi tu ce fac eu 

Şi ... [râde] a comandat două bile de fier, nu ştiu cum ...  băgate într-o ţeavă şi mi-a comandat şi mie. Şi mă duceam la ea  cam în fiecare zi. [...] mă duceam la ea când venea ea de la servici. Şi începeam amândoua cu bilele, le ridicam, când ne lăsam pe spate, când ne tăvăleam pe jos asta era în sufrageria ei ... [râde]. Dădea masa la o parte şi o pusese la perete ... atunci era cu mesele pe mijloc ... Da’ de atunci şi până acum eu nu încetat nicio zi. Îţi dai seama câtă voinţa am că la vârsta asta nu e o problemă să ... [se ridică şi îmi arată repede câteva mişcări ... ridica mâinile sus şi apoi se apleacă şi propteşte palmele în podea ţinând genunchii drepţi. Face repede câteva astfel de aplecări. Eu sunt emoţionată şi pregătită să o prind dacă ameţeşte.] ... să mă dau aşa ... Să ştii că mă mir şi eu!  .... [îmi mai arată o schemă care mă tulbură şi mai tare ... Stă în picioare, cu picioarele uşor depărtate şi face rotiri ample de trunchi, când ajunge cu trunchiul în spate e pe punctul să facă podul de sus ...] ... [se opreşte şi râde] ... Nu-i o problemă! Eu mă mir de lucrurile astea! Pentru că mă scol din pat o neputincioasă... [...]  Îmi frec tălpile pentru că am citit în Formula AS că tălpile trebuie frecate mereu că de acolo pleacă nervii. Îmi frec pulpele, picioarele. De o sută de ori număr. Frec degetele... [se mută de la un scaun la altul în diferite poziţii] Aicea e frecarea la pulpe. Nu ştiu cum, dragă, s-a nimerit şi scaunele de mă ajută! Da, s-a nimerit şi scaunele ... [freacă şi spatele de tocul uşii. Mai jos tricoul care a fost ţesut pentru că, după câţiva ani de frecat de tocul uşii, ţesătura s-a rarefiat]

Tricoul de gimnastică al Elenei
Detaliu din tricoul de gimnastică al Elenei

.... Eu dacă nu aş face această gimnastică aş fi lungită în pat. Îţi dai seama de ce mă mişc eu aşa şi de ce sunt aşa viguroasă? Gimnastica mă ţine. Alminteri aş fi o babă! Nu?!  [râde] 

Puteti lăsa comentarii, observatii, remarci, mesaje pentru Călătorul Social sau pentru Elena.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu